De zile bune orașul s-a împânzit de inimioare mici și mari, ursuleți de pluș și trandafiri roșii, decoruri perfecte, dedicații siropoase, mașini de epocă, promoții care mai de care. Să nu care cumva să uităm că vineri este 14 februarie. Și, ce să vezi! Eu vreau să vă povestesc asumat și românește de Dragobete! În fond și la urma urmei, de ce ne-am identifica cu o sărbătoare de import, atâta timp cât străbunii ne-au lăsat moștenire ziua lui Dragobete?
Dragobete ... pe îndelete!
Și, încă ceva! Poate o să vă surprindă sau nu, nu suntem singurii pe planeta numită Pământ, care de milenii onorează iubirea într-un fel anume, personal și tradițional. Stau și mă întreb deopotrivă retoric și ironic! De ce și-ar dărui cadouri hindușii de Sf. Valentin, când au din timpuri străvechi Karwa Chauth (Festivalul Iubirii) și Raksha Bandhan. De ce ar hrăni evreii de bunăvoie și nesiliți de nimeni consumerismul inimioarelor de Valentin, când străbunii lor le-au dat sfânta zi de Tu B’Av?
De ce noi, românii, evreii sau hindușii am da la o parte credințele noastre purtătoare de semnificații și energii care străbat și răzbat mileniile? De gura lumii?! Doar ca să fim în trend? Ca să fim etichetați ca pro-americani, europeni, sau mai știu eu cum?! Așa, ca să ne pozăm într-un loc „instagramabil”, încercând disperați să câștigăm încă o validare sau încercând să acoperim ceea ce vrem să recunoaștem?!
Așadar, eu aleg să vă povestesc despre ritualuri și tradiții românești a căror rădăcini ajung până la vechii daci și traci. Aleg asumat și conștient să vorbesc despre înțelepciunea ancestrală, nu despre practici sau strategii de de marketing. Îmi asum să rămân consecventă unui obiceiului de a scrie cu respect despre patrimoniul identitar românesc.
ETIMOLOGIE
De la daci și traci moștenire …
Pentru că acum ne-am lămurit că sărbătorirea iubirii are rădăcini adânc prinse în tradiții și culturi răspândite în diverse colțuri ale lumii, am să revin la plaiurile mioritice.
O să încep această călătorie identitară cu și despre iubire, cu o primă precizare privind etimologia cuvântului Dragobete. Pe scurt, există două teorii enunțate de către lingviști cu privire la originea acestui nume. Prima și cea mai cunoscută face trimitere la limba slavă
— „dragu biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag”; de aici deriva si cuvintele „drag”, „drăgut”, „draguță” și expresiile „îmi este drag de tine”, „fac asta cu drag”.
Pe de altă parte, Nicolae Cojocaru face trimitere la surse care afirmă că numele de Dragobete era folosit în mai multe comune din Muntenia, precum Gorj și Olt. Mai exact, numele s-ar fi născut prin contopirea a două forme oltenești „Dragu” și „brabete” (vrabie). Așa se explică, susține autorul, sensul de „dragoste a păsărilor”.
Pe de altă parte, cercetătorii și etnografii Marcel Lutic și Ion Ghinoiu susțin că etimologia termenului Dragobete își are rădăcinile în limba tracă
— „Trago” (țap) și „bete” (picioare) sau „pedes” (latină). Ulterior, „trago” a devenit „drago”, iar „pede” – „bete”.
Acest fenomen este deseori întâlnit și explicat de schimbările de pronunţie a consoanelor d în t, b în v sau b în p. În plus, susține lingvistul Ion Coja, terminaţia „–ete”, sufix augmentativ, are şi sensul de atenţionare jovială („băiete”, de exemplu), fapt care denotă aprecierea zburdălniciei sau veselia cuiva tânăr. Astfel poate fi considerată plauzibilă teoria conform căreia Dragobete ar fi putut da naştere numelui zeului iubirii la traci. De asemenea, trebuie menționat și faptul că în imaginarul colectiv românesc, țapul simbolizează puterea de procreare, forţa vitală, fertilitatea.
CUM ȘI CÂND ERA SERBAT DRAGOBETE
Dragobete - O sărbătoare cu multe nume
Parcurgând numeroase scrieri despre folclorul românesc, am descoperit că există și alte echivalente pentru Dragobete: „Ioan Dragobete”, „Iovan Dragobete”, „Dragomir”, „Dragostitele”, „Sântion de primăvară”, „Cap de vară întâi”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”, sau „Întâia si a doua aflare a capului Sf. loan Înaintemergătorul și Botezătorul”
Din perspectiva lui Ivan Evseev, unele dintre aceste denumiri atestă:
(...) apropierea tipologică de străvechile divinități ale naturii și dragostei la popoarele antice, precum Telepinus, Osiris, Adonis, Cupidon, Kupalo etc.
În plus, aceste denumiri nu sunt deloc întâmplătoare, ci au legătură cu data la care se sărbătorea ziua de Dragobete, ţinând cont de calendarul gregorian sau iulian. Cert este faptul că această sărbătoare a iubirii datează dinaintea apariţiei creştinismului. Altfel spus, Dragobete era sărbătorit:
- la sfârșitul lunii februarie, (24 februarie/ Aflarea capului Sf. loan Botezătorul (probabil că de aici și numele său lovan)
- de Buna Vestire (25 martie), numită și Ziua Cucului în calendarul popular sau Blagoveștenie.
Alte surse menționează că sărbătoarea ar fi avut loc pe data de 1 martie.
ZEUL IUBIRII LA DACI
Dragobete, zeul iubirii și fiul Babei Dochia
Dar, să revenim un pic la Dragobete! Cine este el și ce urmărește? Răspunsul pe scurt sună cam așa. În imaginarul tradiției populare românești există un zeu al iubirii, fericirii și al eternei tinereții, venerat de daci, și care se numește Dragobete. Simbolizează deopotrivă afectivitatea și iubirea trupească.
Iată cum descrie Evseev pe Dragobete:
Făptura mitică care personifică logodna animalelor și prin extensiune a fetelor și băieților este „zânul” Dragobete. Chiar numele - Dragobete semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o legendă mitică, Dragobete (Iova) era fiul Babei Dochia, ceea ce înseamnã o presupusă filiațiune mitică anterioară denumirii lui ca atare. Înfățișat adesea ca tânăr, voinic, frumos și bun, inspiră fetelor și femeilor încredere și dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor.
Pentru claritate, precizez faptul că mitologia cosmogonică care descrise unele momente ale genezei poporului nostru, afirmă că Dragobete a fost fiul preferat al Dochiei, Baba cea cu 12 cojoace. Înzestrat cu o frumusețe aparte și cu un libidou pe măsură, acesta seduce toate fetele și femeile care îi ies în cale. De fapt, pasiunea amoroasă pe care o manifestă tânărul pentru orice reprezentantă a Evei este o metafora. Baba Dochia este adesea asociată cu iarna — cred ca îți amintești de copilărie și despre poveștile în care se vorbea despre cojoacele Babei Dochia. Sexualitatea debordantă de care dă dovada fiul ei este de fapt metafora primăverii, a încercării naturii de a se trezi la viață, de a renaște.
În completarea informațiilor lăsate de Evseev, am ales să mă folosesc de cuvintele Prof. Ion Coja, un profesor extraordinar de la care am ceva lingvistică și narator de cultură și civilizație românească. Acesta susține că în manifestările religioase ale dacilor Dragobete reprezenta:
(...) o divinitate celebrată în această perioadă a anului, a sfârşitului de lună a lui făurar, ca o divinitate al cărei nume nu s-a păstrat, după cum multe altele, din ceea ce au fost vechii daci, nu ne sunt cunoscute până acum. Este lesne de înţeles că această manifestare, la vechii daci, era sărbătorită într-o perioadă de maximă fertilitate, când munca câmpului sau păstoritul, ca treburi anulate din cauza gerului aspru al iernii, ar fi putut reprezenta o tainică perioadă a procreării.
Am păstrat pentru final și un alt răspuns extrem de sintetic la întrebare cine este Dragobete … L-am indentificat în lucrarea minunatului Ion Ghinoiu, Calendarul Țăranului Român. Zile și mituri.
Dragobetele, deschizătorul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile carpatice (...)
ALE ÎNȚELESURI ...
Dragobete VS Sf.Valentin
Pentru corectitudine, o să menționez că în ciuda a tot ceea ce am prezentat până acum, există și puncte de vedere diametral opuse opuse. Prima considerație de la istoricul și etnograful Tudor Sălăgean. Acesta consideră surprinzător că doar Anglia și România păstrează până astăzi amintirea acestei tradiții a împerecherii păsărilor. Este bine de știut că prima mențiune a sărbătorii Sf. Valentin o face Geoffrey Chaucer în poemul Parlement of Foules, (1382). În sprijinul acestei îndoieli vine și teoria privitoare la lipsa de importanță pentru străbuni a acestei sărbători, considerându-se ca sărbători locale izolate.
(...) sărbătoarea populară numită Dragobete Cap-de-Primăvară (pe alocuri, Drăgostiţele) nu a avut niciodată un prestigiu deosebit și pe de alta, nu prezintă nici măcar slabe ecouri ale tradiţiei creștine, fiind mai curând o sărbătoare măruntă a universului casnic și abia mai pe urmă a tineretului.”
Cea de-a doua considerație importantă privește contestarea tezei că Dragobete este o zeitate ancestrală a iubirii și fertilității.
(...) Personajul rămâne inconsistent: construcţia lui discursivă ca zeu reactualizat se bazează pe repetarea obositoare a acelorași clișee, pe care nu le justifică rolul său minor în legendele fragmentare de la care a pornit mitologizarea. Dragobete e un fel de gorobete, reprezentat în legende cu sloiete la nas și suprapunându-se poate, prin tradiţiile legate de împerecherea primăvăratică a păsărilor, cu un brabete.”
Drept concluzie pentru aceste perspective, se poate afirma că revigorarea sărbătorii de Dragobete este o simplă contrareacție exagerată la impunerea sărbătorii de Sf. Valentin.
Putem concluziona că, în pofida faptului că Dragobetele a fost resuscitat pentru a-l contracara pe Valentin, cei doi seamănă din ce în ce mai mult. Poate fiindcă, la origine, sunt alcătuiţi din aceleași elemente și strategii mnemotehnice, adaptate la spaţii și timpuri culturale diferite, pe care comunităţile umane le dezvoltă în trecerea prin vreme și prin viaţă. Dragobetele românesc se dovedește a avea potenţial identitar și e susţinut, material și spiritual, pentru a deveni, cu orice preţ, un erou al zilelor noastre.
Și, totuși …
la care aspiră un curent nou,
ce luptă împotriva tradiției,
este de a-și crea o tradiție.
ANCESTRAL
Sacralitatea unei logodne de primăvară
Faptul că în timpuri străvechi Dragobetele a fost sărbătorit la date diferite din calendarul popular, în unele cazuri suprapunându-se cu zile importante din calendarul creștin, a adus cu sine unele obiceiuri extrem de particulare. Cu toate acestea, tradiția populară leagă în mod fundamental sărbătoarea de Dragobete de începutul ritualurilor de împerechere al păsărilor.
Logodna de primăvară a păsărilor a devenit și o sărbătoare a erotismului uman, ziua înfrățirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor.
Acest fenomen face trimitere, așa cum menționează Evseev la totemismului avimorf, la cultului strămoșilor-păsări. Spre deosebire de contemporaneitate care folosește animalele drept alegorii ale comportamentului uman cu toate calitățile și defectele, străbunii noștrii aveau cu totul altă perspectivă. Pentru aceștia …
Comportamentul zburătoarelor era un model de conduită umană, investit cu prestigiu sacral.
Ca și o primă concluzie, dragostea curată a tinerilor este asociată la români cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure care au ca patron o îndrăgită reprezentare mitică, Dragobete sau “Cap de primăvară”. De Dragobete, păsările se adună în stoluri, ciripesc, îți urmează ritualul de împerechere și încep să pregătească cuibul viitorilor puișori. Din acest motiv, în unele așezări din nordul Olteniei ziua de Dragobete poartă numele Logodna sau Însoțitul Păsărilor.
CUM ȘI CÂND ERA SERBAT DRAGOBETE
Tradițiile populare românești de Dragobete
„Câte bordeie, atâtea obiceie” spune un proverb românesc, iar numeroasele tradiții de Dragobete par să confirme acest adevăr universal. Iată doar câteva dintre obiceiurile românești legate de această sărbătoarea românească a iubirii.
Se spune că păsările neînsoțite în aceasta zi rămân stinghere și fără pui până în ziua de Dragobete a anului următor. Și, nu cred că întâmplător, după cum ne relatează Ion Ghinoiu, în Gorj, exista tradiția ca femeia să atingă mâna unui bărbat, iar în Mehedinți, acesta trebuia să calce ușor pe picior … totul pentru a se asigura că vor fi îndrăgite și iubite tot anul.
Zburătăcitul
Unul dintre cele mai vechi și cunoscute obiceiuri este cel al „zburătăcitului” sau „zburătoritului”— numele variază în funcție de zona geografică. Fetele și băieții tineri pleacă dis de dimineață pe câmp sau în pădure, unde culeg flori.
La prânz, la un semnal dat de o persoană mai în vârstă, fetele tinere o iau la fugă către sat. Acestea sunt urmate îndeaproape de tinerii care încearcă să le fure un sărut, iar de pretutindeni se strigă:
„Dragobetele sărută fetele!"
Dacă fata îl place pe băiat, atunci se lasă sărutată, actul sărutului fiind o forma de logodnă informală în ochii comunității rurale. Seara se organizează o petrecere sătească unde pe rând fiecare familie în care cei doi tineri s-au sărutat pășesc în fața comunității, anunțând logodna celor doi și stabilind chiar și data viitoarei nunți.
Apa zânelor
Un alt obicei este cel al colectării „apei zânelor”. Tinerele necăsătorite căuta cu perseverență ochiurile de zăpadă care au mai rămas după trecerea iernii. Cu grijă, adună zăpada rămasă într-o ulcică. Apa rezultată ca urmare a topirii gheții și zăpezii poartă numele de „apa zânelor”, fiindu-i atribuite proprietăți miraculoase și fiind folosită cu succes în ritualurile de iubire și de înfrumusețare.
În credința populară, florile începutului de primăvară mijloceau înfăptuirea, împlinirea iubirii dorite. Aceasta este și explicația altor tradiții și ritualuri cu flori de Dragobete. În lucrarea sa intitulată „Sărbătorile la Români”, Sim.Fl.Marian ne dezvăluie un alt ritual de Dragobete:
La prânz, la un semnal dat de o persoană mai în vârstă, fetele tinere o iau la fugă către sat. Acestea sunt urmate îndeaproape de tinerii care încearcă să le fure un sărut, iar de pretutindeni se strigă:
(...) tot în această zi este datina de a face dragobete din dragoste. Se caută prin pădure floare de fragi, și, cu apa de pe ea se spală fetele mari, anume ca să fie plăcute și văzute când merg peste an la joc sau la altă petrecere, zicând:
«Floare de fragă
Din luna lui Mart
La toată lumea să fiu dragă
Urâciunile să le desparți.»
De asemenea, fetele obișnuiau să adune în buchete florilele care învinseseră frigul și zăpada (ex. viorele, tămâioare) și pe care le păstrau până la venirea verii. De Sânziene, fetele aruncau buchețelele în ape curgătoare, rostind descântece pentru ursit învăţate de la bătrânele satului.
Superstiții de Dragobete
Evident, ca orice altă mare sărbătoare din calendar, zilei de Dragobete nu-i putea lipsi și superstițiile. Pentru cunoaștere și amuzament, iată câteva dintre acestea:
- Un an fără iubire — O veche superstiție spune că fetele care nu se întâlnesc în această zi cu un bărbat nu vor avea parte de iubire timp de un an întreg.
- Îndrăgosteală pentru tot anul — În unele sate s-a păstrat o altă superstiție care conform căreia fetele care ajung să atingă un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi îndrăgostite tot timpul anului.
- Certurile — Bărbații să nu se certe cu soțiile sau femeile, pentru că nu le va merge bine.
- Lacrimi și supărări — De Dragobete, atât fetele cât și flăcăii nu au voie să plângă, pentru că, dacă vor face acest lucru, vor avea parte de supărări și tot felul de necazuri în lunile care vor urma.
- Spor — În această zi nu se coase şi nici nu se lucrează câmpul. Singura activitate este curăţenia generală din interiorul casei. Astfel, tot ceea ce va urma să fie cu spor.
Cu subînțeles …
Motivată mai mult de profit și nu de vreo credință profundă, susținută fiind de bugete dolofane și strategii consacrate, Sfântul Valentin a reușit să prindă rădăcini în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, încercând parcă, intenționat sau nu, să ne facă să uităm că le avem pe ale noastre. Am învățat devreme în viață să am încredere în intuiția mea, iar confirmările au venit în mod constant. Știu că nimic nu este întâmplător în Creație, și, în acest context despre care vă vorbesc, experiența mea profesională îmi este de mare ajutor.
Recunosc tiparele, mecanismele, tacticile, intențiile. Intuiesc strategia și consecințele. Știu că istoria se repetă. Și, mai știu că nu sunt singura care simte, intuiește și înțelege realitatea de dincolo de cuvinte, mesaje și imagini frumoase. Probabil că cel puțin unii dintre voi vi-l amintiți pe Moș Gerilă … Sau poate ați sesizat că acum se poartă un „politically correct” și mai nou des întâlnit „Sărbători fericite!” care încearcă să detroneze tradiționalul și creștinescul „Crăciun fericit!”.
Sărbătoriți iubirea în fiecare zi!
După mitologie, credințe, tradiții, superstiții și o temă pentru momentele de reflecție, un singur lucru mai am de zis. Vă îndemn să-l sărbătoriți pe Dragobete, să onorați deopotrivă trecutul nostru ca popor și moștenirea (in)tangibilă lăsată de străbuni așa cum simțiți. Să ascultați dorul din doina noastră. Să vă prindeți într-o horă cu voie bună sau poate o Brașoveancă, dacă vă surâde mai mult. Să cântați la un ison cu prietenii și cei dragi „Să-mi cânți cobzar”, „Drumurile noastre toate”, sau poate „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Ce vreți voi, cu iubire și veselie doar să fie!
Dar, mai presus de toate, sărbătoriți iubirea în toate formele ei de manifestare și-n fiecare zi!
Discussion about this post