Așa cum am promis, incursiunea noastră în familia safirelor continuă. Dacă data trecută v-am prezentat Safirul Stelat, Regele Safirelor, astăzi vă povestim despre unul elegant, delicat și extrem de rar întâlnit care strălucește într-o multitudine de nuanțe și tonuri de roz și portocaliu.
Safirul Roz-Portocaliu, așa cum este el cunoscut popular, poartă numele de Safirul Padparadscha. Această denumire vine din limba sinhaleză și înseamnă „Floare de lotus”, lucru care face trimitere directă la culoarea sa în tonuri de roz și portocaliu. În Sri Lanka, acolo unde a fost descoperit prima dată, se credea că acesta conține puterea înțelepciunii și abilitatea de a trece peste obstacole.
Cuprins
Zodii. Planete. Elemente. Chakre.
Compatibilitățile și asocierile Safirului Padparadscha
Guvernat fiind de planeta Marte, Safirul Padparadscha potențează abilitatea de a manifesta, de a acționa chiar și în situații dificile. Energiile Safirului vorbesc despre creativitate, senzualitate, romantism și spiritualitate.
Cel mai potrivit cuvânt cheie pentru acest safir este „creația din iubire”. Aliat de bază al Elementul Foc și stimulând primele 3 chakre (Rădăcină, Sacrală, Plexul Solar), energiile acestui safir se asigură că eforturile tale sunt aliniate cu inima, iar creațiile tale, oricare ar fi acestea, servesc binelui suprem.

Stimulează revelațiile divine și comunicarea, netezind calea spre o cunoaștere superioară. Iată de ce nu este de mirare că Safir Roz-Portocaliu este o piatră extrem de potrivită artiștilor, muzicienilor, scriitorilor, profesorilor și cercetătorilor care doresc să exprime creativ în lume cele mai profunde adevăruri.
- Safirul Padparadscha este recomandat celor născuți în zodiile Leu și Balanță, dar și celor celor născuți sub influența numărului 2.
- Rezonanța chakrelor — Chakra 2 (Chakra Sacrală); Chakra 4 (Inima);
- Planete guvernatoare — Marte;
- Element — Foc.
Activând și stimulând funcționarea Chakrei Sacrale, Safirul Roz-Portocaliu este recomandat pentru manifestarea și exprimarea cu încredere a energiei sexuale și fertilitate. Te ajută să te simți mai vesel, mai jucăuș, expresivi și dinamic. Dacă nu ești familiarizat cu sistemul energetic uman, îți recomandăm să citești articolul Ce sunt Chakrele.
Afirmație pentru Safirul Padparadscha
Afirmația recomandată pentru Safirul roz-portocaliu Padparadscha de către Naisha Ahsian, și care potențează manifestarea energiilor sale, este:

Mai multe informații privitoare la modul în care poți lucra cu afirmațiile pentru cristale găsești în articolul Safirul – Cristalul Înțelepciunii.
CULORI. ATRIBUTE. ÎNGRIJIRE.
Informații utile despre Padparadscha
Fără impurități, corindonul (Al2O3) este incolor. Culorile portocaliu și roz ale padparadscha provin din impuritățile de fier și crom. Fierul duce la o culoare galben mai deschisă, iar cromul duce la roșu. Combinația duce la expresia finală de portocaliu și roz strălucitor. Așadar, în magazine online și offline, veți găsi numeroase bijuterii cu safire roz-portocalii, în nuanțe și tonuri diferite. Este important însă să știți că nu orice Safir Roz-Portocaliu este un Safir Padparadscha.

Eticheta „Padparadscha” a început ca un nume comercial, dar a devenit un nume oficial pentru identificare unei anumite varietăți de safire. Astăzi, Padparadscha în sine au acumulat și alte denumiri comerciale. Puteți găsi aceste pietre prețioase anunțate ca „Salmon” (Somon), „Sunset” (Apus) și „Sunrise Sapphires” (Safir Răsărit).
Întrebare care se pune este dacă, în ciuda culorii aparente de roz-portocaliu, Safirul este sau nu un Padparadscha. Ne-am străduit să aflăm răspunsul și vi-l împărtășim aici. În plus față de parametrii de nuanță, ton și saturație, definiția Laboratory Manual Harmonization Committee (LMHC), un grup format din reprezentanți ai șapte laboratoare majore de clasificare a pietrelor prețioase din întreaga lume, specifică faptul că culoarea Padparadscha trebuie să fie stabilă în lumina standard a zilei.

Așadar, în ciuda culorii roz-portocalii, nu toate safirele merită numele de Padparadscha. Acesta este și motivul pentru care Safirele Padparadscha naturale sunt rare, lucru care atrage și un preț pe măsură. Pentru exemplificare, vă lăsăm aici un colaje cu safire roz-portocaliu (naturale și artificiale). Cristalele de coridon care nu îndeplinesc toate criteriile unui Safir Padparadscha sunt în general numite: Safir Roz, Safir Portocaliu, Safir bicolor sau Safir Roz-Portocaliu.
Unele Safire est-africane au culori care se încadrează în definiția LMHC a Padparadscha, altele au puțin prea multă culoare maro, roșie sau portocalie. Este posibil să găsiți de vânzare sub denumirea de „Padparadscha africane”, deși aceste safire nu corespund definiției gemologice moderne. Dar, trebuie spus că unele Safire africane chiar se califică drept Padparadscha.

P.S. Așa cum am mai menționat, ceea ce planificasem să fie un articol despre safir, s-a transformat într-o serie 🙂 Așadar, data viitoare povestea noastră va fi dedicată celui mai cunoscut, admirat și dorit cristal corindon, mai exact spus, Safirul Albastru.