Etichetă: Constelații Familiale

Despre termenul de Constelații Familiale sau Constelații Sistemice, Bert Hellinger, fondatorul metodei, afirma într-un interviu: „Este o traducere prescurtată. Ar fi fost preferabil să păstram traducerea literală din limba germană și să vorbim despre „poziționarea familiei în spațiu“. Căci, pentru a forma o Constelație Familială, „poziționăm“ efectiv diverși membri ai familiei în spațiu, pe o scenă, fiecare dintre ei aflându-se în raport cu ceilalți. Cam cum sunt unite între ele stelele pe cer.

Metoda Constelații Familiale pleacă de la premiza că fiecare om vine la întrupare în cadrul unul grup. Acest grup este familia de origine sau familia biologică. Aici, are un loc al său, un timp cronologic în care își trăiește viața și un spațiu în care îți desfășoară viața cu toate experiențele sale. Tocmai de aceea, aceasta tehnică este aplicată cel mai bine în grup.