Astăzi, 20 iulie, creștinii îl slăvesc pe Sfântul Ilie Tesviteanul, cel cunoscut ca având puteri asupra furtunilor, ploii și focului; cel căruia stihiile i s-au supus și Cerul i-a dat ascultare. Această rugăciune de ajutor către Sfântul Ilie înalț-o atunci când simți că ai nevoie de susținerea lui Dumnezeu pentru a se face dreaptă judecată, pentru a fi îndepărtate pericolele ce pândesc poporul și țara, pentru înțelepciune și pace, și pentru sănătate.
Sf. Ilie Tesviteanul este știut ca fiind mustratorul împărații fără de lege, învățător al poporului care s-a îndepărtat de Dumnezeu; cel care pedepsește proorocii mincinoși; cel care prin iubirea lui Dumnezeu s-a înălțat la cer în trup în carul de foc și care se va întoarce printre oameni ca înainte mergător la a doua venire a lui Hristos. Așadar, așa cum Dumnezeu a ascultat și împlinit rugăciunea Sf.Ilie pentru poporul lui Israel, tot așa și rugăciunile tale să fie împlinite.
Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, și trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur ești Dumnezeul lui Israel și eu robul tău și Ție ți-am înălțat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta.
Sf. Prooroc Ilie Tweet
Rugăciune pentru ajutor către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Înainte de a înălța această Rugăciune pentru pace sufletului și lumii, îți sugerăm să citești: Rugăciunile începătoare, Psalmul 142 și Psalmul 50. Aceasta din urmă este o rugăciune premergătoare folositoare de curățare și protecție.
Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.
Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.
Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.