Dragi Suflete de Femeie,
Vă invit la sfârșit de septembrie la o serie de 4 ateliere dedicate descoperirii și reîntregirii personale. Sunt zile dedicate lucrului individidual și de grup cu energia noastră feminină. Așadar, am intitulat-o simbolic Zilele Divinului Feminin.
Femeia noastră Interioară, manifestare individualizată a Divinului Feminin, ne cheamă să ne aducem aminte cine suntem de fapt, care ne sunt darurile, valorile, puterile și misiunea personală.
În cadrul fiecărui atelier învățăm și experimentăm împreună să redevenim femei, să ne eliberăm din limitările individuale și colective care ne țin captive într-o realitate a suferinței și dezonoarei de sine.
Unul dintre principalele atribute ale energiei feminine este cel al comuniunii. Femeiile știu din totdeauna să folosească comuniunea (grupul de femei) pentru a se vindeca, bucura și evolua.
Să ne permitem să fim pentru câteva zile femei – surori care redescoperă împreună propriul parfum de femeie sau esența armoniei dintre masculin și feminin.
Program de evenimente
Zilele Divinului Feminin
Așa cum spuneam, vor fi o serie de ateliere / seminarii, care rând pe rând ne vor ajuta să ne reconectăm și să vindecăm acele răni care ne împiedică să ne manifestăm în toată măreția feminității noastre.
- 21-22 septembrie — Lecțiile Feminității — vom porni în această incursiune de descoperire de sine pășind pe calea chakrelor, sau calea energiei kundalini;
- 23-24 septembrie — La Que Sabe–Reconectarea cu energia Divină Femină — în aceste zile vom conecta conștient la rădăcinile noastre ancestrale, la uterul divin al lui La Que Sabe, Marea Mamă, cea prin care toate s-au creat și au primit viață;
- 26 septembrie — Activarea inimii plină de compasiune — vom activa darul compasiunii, unul dintre darurile Divine ale Celei Care Știe. Este expresia Iubirii Divine Necondiționate și calea care ne menține conectate la izvorul Sursei Nediferențiațe.
- 27 septembrie — Vindecarea Umbrei – Frica de a fi respinsă — vom închide această serie de evenimente cu meditația care ne arată cum ne frângem pe noi de dragul lui lui “împreună”.
Toate detaliile cu privire la tematica specifică fiecărui atelier și participare le găsiți în paginile dedicate acestora din Calendarul Chakana. Iar, la final, mai am de făcut o singură precizare. Acelea dintre voi care doresc să se bucure de toate experiențele oferite de cele 3 evenimente cu plată (Lecțiile feminității, La Que Sabe și meditația Vindecarea Umbrei) din seria Zilele Divinului Feminin, le spun că primesc o reducere de 20%.
Cu iubire și recunoștință!
P.S. Îți poate fi de ajutor să citești articolele despre lecțiile chakrelor, arta de a fi femeie și mamă sau puterea personală. Nu în ultimul rând, îți recomand și, dacă nu știi de ce, vei înțelege ulterior, articolul sau Umbra – prieten sau dușman.
Discussion about this post