Una dintre marile provocări ale cunoașterii de sine o reprezintă Umbra. Aspectul Umbrei apare încă de la primii pași în călătoria spre noi înșine și, vrem nu vrem, este cea care ne va însoți cu fidelitate în tot acest proces.
Este Umbra dușmanul nostru de temut, care ne pune bețe în roate la fiecare pas? Sau este Umbra un prieten fidel, care ne îndrumă pașii arătându-ne astfel calea ce o avem de urmat?
Umbra este!
Fiecare dintre noi poartă în desaga personală propria sa Umbră. Inconștient credem că, dacă o lăsăm rătăcită printr-un pliu de la fundul sacului, nu o să ne dea bătăi de cap. La câte avem de făcut, doar problemele ei ne mai lipsesc, nu-i așa?! Așa că alegem tacit să ne dezicem de ea, să o ascundem sub preș! Dar, oricât ne-am face că nu o vedem, ea este vie, respiră și trăiește prin noi și o dată cu noi.
Umbra poartă în ea aspectele noastre întunecate, de la dureri și suferințe personale până la concepte și programe mental-emoționale înscrise în inconștientul colectiv al umanității. Ea este ceea ce nu vrem să arătăm lumii, este reflectarea victimei care trăiește în rușine și învinovățire. Dacă ar putea, propriul nostru ego ar șterge-o de pe ochii și fața noastră o dată pentru totdeauna. Dar, ego-ul este incapabil să controleze lumea noastră interioară, așa că Umbra apare iar și iar oglindindu-se în cei din jur.
Umbra este doza noastră de suferință, acea suferință adusă de propriile noastre lecții de viață și nevoia de evoluție. Ea este cea care ne obligă să ne întoarcem privirea spre interior, care ne strigă că salvarea noastră este dintotdeauna la noi și în noi.
Întunericul – Marele Dușman
Marele dușman al omenirii este Întunericul sau Umbra, așa cum mai este ea numită. În Întuneric pare că ne pierdem sensul existenței și devenim neputincioși, sclavi ai propriilor noastre frici. În Întuneric, ego-ul nostru este lipsit de strălucire și control. Fugim astfel de întuneric, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă. Iată deci, că Umbra ca element al Întunericului este ceva care trebuie distrus sau măcar evitat pe cât de mult se poate.
„Umbra este dușmanul meu!” va afirma cu putere ego-ul. Și, cu cât va țipa mai tare, cu atât ego-ului îi va fi mai frică de ea. Ego-ul nu știe să lucreze cu Umbra, să îi țină piept sau măcar să negocieze cu ea. Ego-ul vrea supremație în tot și în toate. Pe de altă parte, el știe că recunoașterea Umbrei ca parte a ceea ce suntem este începutul unui drum în care el va fi perdant.
Iată de ce, Ego-ul va milita pentru distrugerea Umbrei. Acesta ne va ține mereu ocupați și preocupați de lumea exterioară într-atât încât să nu mai avem puterea și cheful de a căuta atent în fundul desăgii. Are el grijă să ne fie bine și într-o oarecare măsură reușește. Doar că, până să băgăm de seamă, devenim captivi în confortul asigurat de realitatea sa iluzorie. “Nimic bun nu îți poate aduce Umbra!” … și o spune cu atâta convingere, încât credem și noi.
Suferința și fuga
Adevărul este că ce poate aduce bun o suferință îngropată de mult? Ce sens are să mai dezgropăm morții? Toate au fost, au trecut și viitorul este ceva mult mai interesant și plăcut de privit, nu-i așa?
Așa că alegem din nou să ne îndreptăm atenția spre exterior. Uităm că fugind de Umbră fugim de noi înșine! Uităm că Marele Dușman este ceva ce ne aparține și care se ține scai de noi stricându-ne adevea minunatele vise.
Cu cât fugim mai tare cu atât forțele Dușmanului cresc. Ca într-un film mut, ceilalți strigă la noi să ne oprim, dar noi respingem ceea ce vedem. Ne doare ceea ce fac și ne fac, dar refuzăm să acceptăm ideea că ei joacă doar un rol. Ei sunt doar cei care au acceptat, în felul propriu, să ne reflecte imaginea Dușmanului din noi, al propriei noastre Umbre.
Față în față cu Umbra
Avem puterea să fugim până într-o zi. În acea zi, ziua în care avem curajul de a ne privi Umbra în ochi, se întâmplă minunea. Umbra o vom găsi mereu în sufletul nostru. Acolo în acel loc sacru, putem să o chemăm și să stăm de vorbă.
Poate că la început ni se pare puțin comunicativă sau din contră, cam agresivă. Oricum, prima întâlnire este un fel de test în care trebuie să dovedim că vrem cu adevărat să o cunoaștem. Cu puțină răbdare putem construi un dialog și constatăm cu stupoare că ceea ce Umbra vroia de la noi, nu este să ne distrugă. Tot ce-și dorea era ca noi să o privim. Umbra vroia recunoaștere, vroia să o vedem, să o acceptăm.
Umbra nu este Dușmanul! Ea este un cumul de bucăți de suflet lovite, suferinde, ciopârțite, legate, lăsate în uitare și părăsire. Este tot ceea ce nu am putut duce cu noi, prețul plătit pentru ca să supraviețuim la un moment dat. Strigătul Umbrei, multiplele aspecte prin care s-a manifestat în viața noastră, este doar strigătul pentru reîntregire. Umbra a încercat din greu, în tot acest timp, să ne spună că are nevoie să vină din nou acasă, să fie îngrijită, iubită, vindecată.
Marele Prieten
Relația cu Umbra este o responsabilitate personală și nimeni nu o poate face în locul nostru. Acea zi, ziua reîntâlnirii cu Umbra, este înscrisă în străfundurile ființei noastre, este un dat, un trebuie în cel mai imperativ mod cu putință. Putem să o amânăm, putem să o evităm, dar este imposibil să scăpăm de ziua întâlnirii cu ea.
Spuneam că ne este frică de Întuneric. Este o frică indusă perpetuată prin lipsa de cunoaștere. Să ne aducem aminte, că prima rază de lumină, apărută la porunca “Să se facă Lumină!”, a izvorât din marele întuneric primordial. Întunericul a născut Lumina și nu invers.
Lumina fără întuneric nu există. Lumea, atât cât și cum o percepem, este creată de forța generată de aceste doua stări potențiale. Lumina din noi există prin raportarea ei la Întunericul din noi. Umbra noastră, ca expresie a părții întunecate, are menirea de a scoate la suprafața conștiintei Lumina și astfel de ne propulsa către propria noastră evoluție.
Deci, de fapt de ce ne este frică?
Vindecarea Umbrei
A ne vindeca aspectele Umbrei devine o necesitate. Este un Trebuie și în același timp o Alegere.
Întotdeauna vom putea accesa și vindeca acele aspecte ale Umbrei pentru care suntem pregătiți. Astfel ea, Umbra, ni se va revela permanent și constant în concordanță cu propriul nostru nivel de conștiință și deschidere sufletească. Primim doar atât cât putem să oferim.
Atunci când în mod conștient și asumat cerem și noi “Să se facă Lumină!”, Umbra noastră își va deschide pentru noi porțile și ne va permite să o pătrundem, să o îmbrățisăm. În spatele suferinței resimțite în primul moment, vom descoperi o lipsă de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat. Sub privirea observatorului, obiectiv prin lipsa sa de implicare emoțională, evenimentul trecut se lasă contemplat. Avem șansa ca dincolo de gânduri, emoții, fapte să descoperim adevăratul sens al lucrurilor, să găsim acel dar unic, strop de adevăr și de înțelepciune care a rămas ascuns privirii noastre conștiente până acum. Acest nestemat este Lumina pe care am cerut-o și ne-a fost oferită. Este deopotrivă darul și resursa de care avem nevoie pentru a merge mai departe.
Așadar, invitați Umbra să mergeți braț la braț pe lungul drum al cunoașterii de sine. O să constatați că, în ciuda manifestărilor morocănoase, răutăcioase, este un partener de nădejde. Ea este călăuzită de un singur țel, acela de a ne ajuta să ne vindecăm și să ne ridicăm la nivelul de conștiință al Ființei.
Foto: Chris Berg @ Pixabay
Discussion about this post