Pe 30 noiembrie Biserica Creștină îl sărbătorește pe Sfântul Apostol Andrei , Cel dintâi chemat ”. Acesta este încreștinătorul geto-dacilor, este și cel Cel dintâi chemat la apostolat, afirmație care se află în centrul cântărilor liturgice care-i sunt consacrate. Acatistul Sfântului Apostol Andrei este reprodus din cartea Acatistier (Acatiste alcătuite de Arhimandritul Ilie Cleopa), Editura Mănăstirea Sihăstria 2005, pag. 63-77. Privitor Sfântul Andrei, mai poți citi: Rugăciune către Sf. Ap. Andrei și Tradiții românești de Sfântul Andrei.
Rugăciuni începătoare
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (se repetă de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
Apoi aceste tropare:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ușa milostivirii
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Acatistul Sfântului Apostol Andrei după Arhimandritul Ilie Cleopa
Condacul 1:
Adunaţi-vă toţi binecredincioşii creştini, pe părintele cel duhovnicesc al Bisericii Răsăritului să-l lăudăm; care mreaja pescărească în Marea Galileei a lăsat-o şi lui Hristos a urmat; căci cu mreaja cuvântului Evangheliei mare mulţime de suflete a vânat şi poruncile adevărului i-a învăţat; pentru care, după dreptate, se cuvine a-i cânta: Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Icosul 1:
Îngerească viaţă ai petrecut pe pământ, prealăudate Părinte Andrei, cu fecioria înflorind şi sărăcia lui Hristos iubind, dumnezeiescului Botezător Ioan mai întâi ucenic ai fost, apoi L-ai urmat pe Hristos; pentru care, noi nevrednicii, te lăudăm aşa:
Bucură-te, că din cetatea Betsaida ai răsărit;
Bucură-te, al Apostolului Petru frate preafericit;
Bucură-te, că tu mai întâi la apostolie ai fost chemat;
Bucură-te, căci cu mare dragoste lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că Betsaida cu taină „ţara vânătorilor” s-a numit;
Bucură-te, că dintr-însa mari vânători de suflete au ieşit;
Bucură-te, că tu casa părinţilor ai părăsit;
Bucură-te, că Evangheliei lui Hristos cu totul te-ai dăruit;
Bucură-te, pescarul lui Hristos cel prealuminat;
Bucură-te, că mulţi peşti cuvântători ai vânat;
Bucură-te, că pe aceştia cuvântul adevărului i-ai învăţat;
Bucură-te, căci calea adevărului le-ai arătat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 2-lea:
Auzind fericitul Andrei de la Sfântul Ioan Botezătorul că Iisus este Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii, a zis către fratele său, Petru: „Am aflat pe Mesia”, şi îndată au urmat pe Hristos şi din inimă L-au lăudat, cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Trimis ai fost de Sfântul Ioan Botezătorul să întrebi pe Hristos: „Tu eşti Cel ce va să vină, sau pe altul să aşteptăm?”. Şi cunoscând din puterea minunilor pe adevăratul Mesia, cu mare râvnă L-ai urmat; auzi-ne şi pe noi, care te cinstim aşa:
Bucură-te, Apostole Andreie, că pe Hristos din puterea minunilor L-ai cunoscut;
Bucură-te, că Lui cu adevărat ucenic te-ai făcut;
Bucură-te, că lui Hristos cu mare râvnă ai urmat;
Bucură-te, căci pentru dragostea Lui multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că jugul lui Hristos cu cinste l-ai purtat;
Bucură-te, că tu mare grijă ai avut de poporul cel ce mergea după Iisus;
Bucură-te, că de cele cinci pâini şi doi peşti i-ai spus;
Bucură-te, că Hristos pe acestea le-a binecuvântat;
Bucură-te, căci cu ele mulţimea ai săturat;
Bucură-te, căci cuvintele evreilor celor elinizaţi, prin tine au ajuns la Hristos;
Bucură-te, că tu prieten de aproape al Lui ai fost;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos la multe popoare o ai predicat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 3-lea:
După Învierea Domnului, locul propovăduirii tale prin aruncare la sorţi ţi s-a arătat, unde cu mare râvnă Evanghelia lui Hristos propovăduind, multe suflete ai luminat, iar lui Dumnezeu cu mulţumire din inimă I-ai cântat: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Propovăduit-ai, Apostole Andreie, cu mare îndrăzneală şi osteneală, Evanghelia lui Hristos, în Bitinia, în Nicomidia, în Niceea, în Trapezunda, în Calcedon, în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Cavala, în Tesalia şi în multe alte cetăţi, pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi care te lăudăm aşa:
Bucură-te, ostaşul cel neobosit al lui Hristos;
Bucură-te, mlădiţă de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, că tu din Buciumul Vieţii ai răsărit;
Bucură-te, vlăstar sfânt cu rod însutit;
Bucură-te, că tu ai rămas întru Hristos;
Bucură-te, că prin El multă roadă ai adus;
Bucură-te, pom al raiului preafrumos;
Bucură-te, podoabă duhovnicească a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, organul Duhului mult cuvântător;
Bucură-te, al Evangheliei lui Hristos mare propovăduitor;
Bucură-te, că pe mulţi prin cuvântul adevărului i-ai luminat;
Bucură-te, sfeşnicul Bisericii cel preaînfrumuseţat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 4-lea:
Dărâmat-ai cu puterea lui Hristos, Apostole, mulţime de capişti şi prin multele tale minuni ai înspăimântat pe evrei şi pe păgâni, aducându-i la calea adevărului şi învăţându-i să cânte lui Hristos-Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Cu lumina Evangheliei lui Hristos, Apostole Andrei, ai luminat cetăţile Amastrida şi apoi Sinopi, unde te-ai întâlnit cu fericitul tău frate, Marele Apostol Petru. Şi acolo, cu semnul crucii lui Hristos, ai scos din temniţă pe Apostolul Matia, pentru care noi cu laude te cinstim aşa:
Bucură-te, că acolo multe chinuri pentru Hristos ai răbdat;
Bucură-te, că afară din cetate ca un mort ai fost aruncat;
Bucură-te, că acolo noaptea Domnul ţi s-a arătat;
Bucură-te, că pe tine degrab te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că păgânii văzând această minune au crezut în Hristos;
Bucură-te, că pe toţi i-ai iertat;
Bucură-te, că iertarea de la Hristos ai învăţat;
Bucură-te, că în numele Preasfintei Treimi i-ai botezat;
Bucură-te, că pe omul cel ucis l-ai înviat;
Bucură-te, că de aceasta păgânii foarte s-au mirat;
Bucură-te, că mulţi dintre ei s-au botezat;
Bucură-te, că aceştia pe tine te-au lăudat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 5-lea:
De la cetatea Sinopi ai călătorit, Sfinte Apostole Andrei, la Trapezunda şi Neocezareea şi ajungând la Samosata, prin cuvânt şi prin puterea minunilor tale, multe suflete ai adus la Hristos şi le-ai învăţat să-I cânte: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
După luminarea cetăţilor Trapezunda, Neocezareea şi Samosata, la Sinodul Apostolic din Ierusalim ai luat parte; iar de acolo la răsăritul Mării Negre ai călătorit, propovăduind Evanghelia lui Hristos alanilor şi zachenilor, unde multe scârbe şi osteneli ai răbdat; pentru care te cinstim cu laudele acestea:
Bucură-te, că în Bizanţ pe Stahie episcop l-ai sfinţit;
Bucură-te, că în Iradia Traciei ca să predici ai venit;
Bucură-te, că aici pe Apelin episcop l-ai rânduit;
Bucură-te, că talantul cel dat ţie l-ai înmulţit;
Bucură-te, că şi aici ai adus Domnului rod însutit;
Bucură-te, al Evangheliei pom roditor;
Bucură-te, al Cuvântului Vieţii mare propovăduitor;
Bucură-te, al creştinilor izbăvitor;
Bucură-te, că şi în Peloponez cuvântul Domnului ai predicat;
Bucură-te, că şi acolo multe suflete ai luminat;
Bucură-te, că în cetatea Patrelor cuvântul Domnului ai semănat;
Bucură-te, că la lumina adevărului pe toţi i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 6-lea:
Ajuns-ai, fericite Apostole Andrei, cu propovăduirea Evangheliei lui Hristos până la Sciţia Mică şi, tre-când tu Dunărea, până la Sciţia Mare ai ajuns, în munţii Kievului poposind, unde ai proorocit că în această ţară va străluci pravoslavnica credinţă şi mulţime mare de credincioşi va cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Sfinte Apostole Andrei, tu eşti primul păstor duhovnicesc al Bisericii Răsăritului; tu ai împodobit mai întâi cu arhieria scaunul Bizanţului; tu ai fost primul propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în Dobrogea românească. Pentru toate acestea, noi, credincioşii din această ţară, după cuviinţă te lăudăm:
Bucură-te, al Bisericii Răsăritului mare luminător;
Bucură-te, Părinte al Răsăritului mai întâi pe scaun şezător;
Bucură-te, că pe străvechea ţară daco-getică, Dobrogea, tu o ai luminat;
Bucură-te, că în ea Evanghelia ai predicat;
Bucură-te, că în multe cetăţi ale Dobrogei cuvântul Domnului ai semănat;
Bucură-te, că şi la Tomis cu vestirea Evangheliei ai ajuns;
Bucură-te, că până la Axiopolis raza cuvintelor tale a pătruns;
Bucură-te, că în Dobrogea strămoşească Ortodoxia a înflorit;
Bucură-te, că sămânţa Cuvântului Vieţii şi acolo a răsărit;
Bucură-te, căci cu darul lui Dumnezeu acolo creştinismul s-a întărit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii nemişcat;
Bucură-te, far al Ortodoxiei prealuminat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 7-lea:
Multe obiecte sfinte şi inscripţii arată astăzi că Dobrogea strămoşească, din vremea propovăduirii tale, a rămas creştină şi cu statornicie a păstrat mărgăritarul dreptei credinţe în Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Întemeiatu-s-a, cu puterea lui Dumnezeu şi prin rugăciunile tale, Andreie Apostole, în Dobrogea stră-moşească, adevărata credinţă în Hristos, binevoind Dumnezeu a încununa ostenelile tale, pentru care te cinstim aşa:
Bucură-te, că ogorul cel semănat de tine a rodit;
Bucură-te, că roada lui foarte s-a înmulţit;
Bucură-te, că în Dobrogea cea strămoşească creştinismul a crescut bogat;
Bucură-te, că acolo multe scaune episcopale s-au înfiinţat;
Bucură-te, că tezaurul nostru istoric şi spiritual acolo s-a păstrat;
Bucură-te, că prin prigoana şi năvălirile barbare credinţa n-a slăbit;
Bucură-te, că prin necazuri şi prin primejdii ea mai tare s-a întărit;
Bucură-te, că Episcopia Tomisului atunci foarte a înflorit;
Bucură-te, că încă din veacul al şaselea autocefalia şi-a dobândit;
Bucură-te, că al doilea scaun după Constantinopol s-a numit;
Bucură-te, că ostenelile propovăduirii tale Domnul le-a încununat;
Bucură-te, că ţarina cea semănată de tine El o a binecuvântat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 8-lea:
Rodit-a cu îndestulare cuvântul Evangheliei cel semănat de tine, Apostole Andreie, în Sciţia Mică, unde mulţime de ucenici au pecetluit cu al lor sânge mărturisirea lui Iisus Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Ca nişte stele luminoase au strălucit pe pământul Dobrogei noastre sfinţii lui Dumnezeu, Iulius, Tasius, Valentin, Marcelin, Efrem, Gordian, Teotim şi Epictet, Astion, Attalos, Zoticos, Filipos, Kamasis şi mulţi alţii, pe care singur Dumnezeu îi ştie, şi multe au fost roadele cuvântului Evangheliei cel semănat de tine, Apostole Andreie, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, luminătorul multora spre mântuire;
Bucură-te, că pe mulţi ai vânat prin a ta propovăduire;
Bucură-te, sluga lui Hristos cea mult ostenitoare;
Bucură-te, albină duhovnicească mult lucrătoare;
Bucură-te, păstorule, care Păstorului celui Bun ai urmat;
Bucură-te, ostaşule duhovnicesc cel mult încercat;
Bucură-te, al nevăzuţilor vrăjmaşi biruitorule;
Bucură-te, al Ierusalimului celui ceresc moştenitorule;
Bucură-te, cerbule cel însetat care la Hristos ai alergat;
Bucură-te, că din Izvorul Vieţii te-ai adăpat;
Bucură-te, ostaşule cel bun, care în luptă dreaptă te-ai luptat;
Bucură-te, sluga cea bună a Marelui Împărat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 9-lea:
Prin pronia Domnului Dumnezeu ai ajuns, Apostole Andreie, şi în cetatea Paleapatra, unde pe bolnavul Sosie şi pe un rob al Maximilei, soţia antipatului Egheat, i-ai vindecat cu numele Domnului şi i-ai învăţat să cânte lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Vindecat-ai, slăvite Apostole al lui Hristos, Andreie, pe soţia antipatului Egheat şi pe un lepros pe care în numele Preasfintei Treimi l-ai botezat. Încă şi pe tot poporul din partea Ahaiei l-ai creştinat, pentru care te rugăm să ne auzi şi pe noi, care te lăudăm:
Bucură-te, că pe mulţi bolnavi cu cuvântul Domnului i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe Maximila de la moarte o ai scăpat;
Bucură-te, că toată Ahaia ai creştinat;
Bucură-te, că acolo capiştile idoleşti le-ai sfărâmat;
Bucură-te, căci creştinii cei de acolo s-au luminat;
Bucură-te, că averile lor la picioarele tale le-au adunat;
Bucură-te, că din ele biserică le-ai zidit;
Bucură-te, că pe mulţi săraci acolo ai miluit;
Bucură-te, că din Ahaia episcopi şi preoţi ai hirotonit;
Bucură-te, că acolo turma lui Hristos s-a înmulţit;
Bucură-te, că pe robul lui Stratoclis de duh necurat l-ai scăpat;
Bucură-te, că pe Stratoclis şi pe Maximila i-ai luminat şi botezat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 10-lea:
Arătat-ai antipatului Egheat taina Crucii lui Hristos, dar el, întunecat fiind de satana, nimic nu a înţeles, ci pe tine cu mari chinuri a început a te chinui; iar tu i-ai zis: „Eu sunt rob al Crucii lui Hristos şi pentru El voiesc a mă jertfi şi din inimă a-I cânta aşa: Aliluia!”.
Icosul al 10-lea:
Cu mare dragoste ai îmbrăţişat, Apostole Andreie, Crucea lui Hristos şi ai rugat pe popor să nu te oprească de a fi răstignit pe dânsa; şi aşa ai alergat către cer primind cu bucurie durerile Crucii, voind a urma prin aceasta Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pentru care noi cu dragoste te lăudăm:
Bucură-te, slăvite Apostole Andreie, cel cu dragostea lui Hristos înflăcărat;
Bucură-te, căci cu mare îndrăzneală şi bucurie la Crucea Lui ai alergat;
Bucură-te, că Crucea Lui o ai îmbrăţişat;
Bucură-te, că pentru Hristos pe Cruce ai fost legat;
Bucură-te, că Crucea cu sângele lui Hristos s-a sfinţit;
Bucură-te, că şi tu Crucea lui Hristos foarte o ai iubit;
Bucură-te, că două zile pe Cruce ai fost spânzurat;
Bucură-te, că, pe Cruce stând, pe popor l-ai învăţat;
Bucură-te, că prin învăţăturile tale poporul s-a luminat;
Bucură-te, căci cu pilda suferinţelor tale ei mult s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că, pe Cruce stând, Domnului te-ai rugat;
Bucură-te, că, pe Cruce fiind, sufletul tău Domnului l-ai dat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 11-lea:
O lumină mare ca de fulger a strălucit împrejurul tău, Sfinte Andreie Apostole, ca o jumătate de ceas, care a spăimântat pe toţi cei din jur. Iar tu, fericite Apostole, în acea lumină fiind, ţi-ai dat sufletul tău în mâinile Domnului, cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Sfârşit-ai la bătrâneţe prin cucernicie drumul propovăduirii tale şi crucea suferinţelor până la sfârşit o ai purtat; iar sfintele tale moaşte au fost aduse din Paleapatra la Constantinopol, împreună cu ale Sfinţilor Luca şi Timotei, de împăratul Constantin, şi mare bucurie s-a făcut poporului creştinesc, care cu dragoste şi cu umilinţă te lăuda, zicând:
Bucură-te, Sfinte Apostole Andreie, care la noi ai venit;
Bucură-te, că împărăteasca cetate de tine s-a veselit;
Bucură-te, că de aducerea sfintelor tale moaşte mult ne-am bucurat;
Bucură-te, că prin venirea lor poporul s-a mângâiat;
Bucură-te, că de Sfântul Artemie moaştele tale au fost aduse;
Bucură-te, că în Biserica Sfinţilor Apostoli au fost puse;
Bucură-te, că sfintele tale moaşte multă vreme cetatea Constantinopolului au împodobit;
Bucură-te, că după căderea cetăţii ele la creştini s-au împărţit;
Bucură-te, că părţi din sfintele tale moaşte în multe locuri s-au dus;
Bucură-te, că şi în părţile noastre o părticică din ele a ajuns;
Bucură-te, ucenicul lui Hristos cel adevărat;
Bucură-te, ostaş credincios al Marelui Împărat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 12-lea:
Prin pronia şi cu voia Împăratului Dumnezeu, slăvite Apostole Andreie, a ajuns şi în Ţara Moldovei o părticică din sfintele tale moaşte, care împodobeşte până azi Biserica Înălţării din Sfânta Mănăstire Neamţ; pentru care noi, nevrednicii, cu evlavie lăudăm pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Dar nepreţuit socotim părticica sfintelor tale moaşte, Apostole al lui Hristos, Andreie, care cu mila lui Dumnezeu a ajuns până la noi, pentru care şi noi, nevrednicii, mulţumim lui Dumnezeu şi pe tine cu evlavie şi cu dragoste te lăudăm aşa:
Bucură-te, Apostole Andreie, că Evanghelia lui Hristos în ţara noastră ai propovăduit;
Bucură-te, că în Dacia Pontică pentru propovăduirea Evangheliei te-ai ostenit;
Bucură-te, că sămânţa Cuvântului Vieţii acolo ai semănat;
Bucură-te, că în Dacia Pontică a răsărit rod bogat;
Bucură-te, că acolo creştinătatea s-a răspândit;
Bucură-te, că lumina adevărului la noi prin tine a venit;
Bucură-te, că noi românii cu dragoste te cinstim;
Bucură-te, că părinte duhovnicesc al nostru te socotim;
Bucură-te, căci cu lumina adevărului pe toţi i-ai înţelepţit;
Bucură-te, căci Cuvântul Adevărului în ţara noastră tu l-ai vestit;
Bucură-te, că poporul ţării noastre prin tine s-a luminat;
Bucură-te, părintele Ortodoxiei noastre cel adevărat;
Bucură-te, Sfinte slăvite Apostole Andreie, cel întâi chemat!
Condacul al 13-lea:
O, Sfinte slăvite Apostole Andreie, care cu mare dragoste Crucea lui Hristos ai îmbrăţişat şi pentru El moarte pe cruce ai răbdat, ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, care cerem în ajutor rugăciunile tale cele sfinte şi lui Dumnezeu aducem laudă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarăşi
Icosul 1: „Îngerească viaţă ai petrecut…”
şi Condacul întâi: „Adunaţi-vă toţi binecredincioşii creştini…”
Rugăciune către Sfântul Andrei
O, Sfinte slăvite şi întru tot lăudate Apostole al lui Hristos, Andreie, care mai întâi decât ceilalţi apostoli ai fost chemat de Hristos Domnul la propovăduirea Evangheliei Sale, şi cu mare dragoste Lui ai urmat, lăsând pescuirea cea de la Marea Galileii şi pescuirii de suflete te-ai încredinţat; cel ce cu lumina Evangheliei Darului multe cetăţi şi popoare ai luminat şi le-ai adus ca un prinos Dumnezeului Celui adevărat; cel ce ai suferit multe chinuri şi osteneli de la cei fărădelege şi care, cu dragostea lui Hristos aprinsă în inimă, ai alergat în urma Lui precum cerbul la izvoarele apelor şi nu ai băgat în seamă toate necazurile veacului de acum; cel ce ai alergat din cetate în cetate şi din ţară în ţară, până ai ajuns în Dobrogea strămoşească, unde ai semănat sămânţa cea bună a Cuvântului Vieţii; cel ce ai fost mare soare al Bisericii Răsăritului şi întâiul care ai pus temelia Ortodoxiei în ţara noastră, caută şi acum spre moştenirea ta, spre noi, care suntem urmaşii nevrednici ai celor luminaţi prin propovăduirea cuvântului Evangheliei, cel semănat de tine, şi care cu toată evlavia şi smerenia te rugăm să nu încetezi a te ruga pentru ţara noastră, pentru conducătorii ţării şi pentru binecredinciosul ei popor, ca Preabunul Dumnezeu şi Preaînduratul nostru Mântuitor, prin rugăciunile tale, să ne dea pace, linişte şi mântuire sufletelor noastre, ca să lăudăm cu vrednicie preacinstitul şi de mare cuviinţă nume, al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Discussion about this post