De ceva vreme multe din materialele pe care le publicăm vă vorbesc despre feminitate și energia feminină, iar invitația pe care v-o adresăm acum credem că nu este deloc suprinzătoare. Așadar, te așteptăm la evenimentul online Channeling cu Zeița ISIS: Rolul femeii în Era Vărsătorului, care va avea loc miercuri, 13 martie 2019, între orele 21:00 – 22:00. Așa cum probabil v-ați obișnuit deja, ghidul terestru va fi prietena noastră Loredana Caradimu.
Zeița ISIS ne va ghida și ne va comunica misiunile pe care atât tinerele femei cât și cele ajunse la maturitate le-au primit în această epocă efervescentă de ascensionare a planetei Pământ. În plus, vom avea ocazia să înțelegem mai bine rolul pe care-l joacă comunitățile de femei, dar vom primi și câteva instrucțiuni ce pot fi de ajutor în cadrul acestor activități.
Arta de fi femeie se învață! Nu e simplu, nu se întâmplă peste noapte. Este nevoie de preocupare, dar și de teorie îmbinată cu practică. Iată de ce, îți recomandăm să citești câteva dintre articolele dedicate feminității:
Tuturor acelor femei care simt nevoia să-și integreze energia feminină și energia sexuală, să-și armonizeze relația de cuplu, relația cu mama sau fiica sau relația cu Divinul Femenin, le îndemnăm să exploreze și alte articole publicate. Vor găsi printre acestea mărturisiri personale despre călătoria descoperirii feminități și vor înțelege că nu sunt singurele care experimentează anumite trăiri uneori greu de explicat sau înțeles.
Împărtășim cu tine informații și experiențe care te susțin pe calea vindecării și transformării de sine. Alege ceea ce simți că servește binelui tău suprem și folosește! Manifestă Maestrul care ești!
Ne bucurăm de fiecare dată și onorăm oamenii frumoși care aduc lumină, bucurie și inspirație prin ceea ce fac:
© 2016-2024 Ana-Maria Bogdan | Toate drepturile rezervate. | Materialele publicate pe acest site pot fi preluate parțial în limita a 250 de semne, cu precizarea sursei și link activ. Nu pot fi reproduse integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul prealabil scris al proprietarului.
© 2016-2024 Ana-Maria Bogdan | Toate drepturile rezervate. | Materialele publicate pe acest site pot fi preluate parțial în limita a 250 de semne, cu precizarea sursei și link activ. Nu pot fi reproduse integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul prealabil scris al proprietarului.