Constelațiile arhetipale sunt similare sistemului terapeutic al constelațiilor familiale așa cum l-a formalizat Bert Hellinger. Ceea ce însă aduce diferit sistemul constelațiilor arhetipale este folosirea arhetipurilor ca reflectare a propriei personalități și a felului în care acestea se manifestă în poveștile noastre de viață.
Sistemul constelațiilor arhetipale este centrat pe modul în care alegem să ne folosim puterea personală în relațiile cu noi înșine și cu ceilalți. Practic acest sistem este o îngemânare de 3 elemente:
- Constelațiile familiale;
- Accesarea și manifestarea arhetipurilor puterii personale;
- Mandala Vieții – relațiile noastre cu trecutul, viitorul, ego-ul nostru și cu ceilalți.
Constelații arhetipale – scop, joc și putere personală
Scopul jocului arhetipal este centrat pe conștientizarea convingerilor, credințelor, conceptelor, într-un cuvânt a blocajelor mentale, care ne împiedică să ne manifestăm plenar puterea personală.
Ca în orice proces de conștientizare, în timpul jocului arhetipal, are loc o înțelegere profundă a acțiunilor prin care ne autosabotăm în relațiile noastre. Însoțită adesea și de eliberare emoțională, această deblocare ne permite să reevaluăm felul de a fi, de a decide, de a acționa în viața noastră de zi cu zi.
Jocul arhetipal
Așa cum spuneam, constelațiile arhetipale reprezintă un sistem terapeutic de grup care folosește jocul arhetipal pentru a ne ajuta să descoprim care sunt motivele pentru care nu ne manifestăm pe deplin și adecvat puterea personală. Iată de ce, jocul arhetipal necesită prezența a minin 5 persoane. Pentru că suntem în lumea poveștilor de viață, personajul pricipal al acestui joc (persoana care vrea să lucreze un anumit aspect/blocaj) este numit Eroul/Eroina.
Eroul/Eroina descrie pe scurt povestea sa și își alege din cadrul grupului câte un reprezentat pentru fiecare dintre cele 4 arhetipuri ale puterii personale. Arhetipurile se plasează pe una dintre pozițiile Mandalei Vieții și apoi începe jocul arhetipal.
Acest joc ne arată cum este posibil ca accesând unul dintre arhetipuri să ne trezim înconjurați de valențele tuturor celor patru. Pe de altă parte, fiind oglindiri ale personalității noastre, arhetipurile redau legăturile existente între procesele noastre interne de selecție a informațiilor, analiză și decizie.
Informațiile relevate de jocul arhetipal și Mandala Vieții crează împreună o hartă care ne ilustrează modul în care experiențele/ poveștile noastre relaționale ne influențează în prezent. În același timp, harta este și un instrument pentru schimbarea noastră interioară, creionând practic cei mai importanți pași pe care îi avem de făcut.
Exact ca și în cazul constelațiilor familiale, jocul arhetipal, generează conștientizări atât pentru persoana care își lucrează constelația, cât și pentru persoanele care reprezintă arhetipurile. Alegerea participanților într-un anumit rol arhetipal nu este întâmplătoare. Din acest motiv, jocul este benefic tuturor participanților, fiecare trăind propriile sale eliberări emoționale și mentale.
Arhetipurile puterii personale
Înainte de a vă vorbi pe scurt despre arhetipurile puterii personale, aș vrea să fac o precizare necesară și clarificatoare. Arhetipurile sunt tipare comportamentale, mental–emoționale, care funcționează la nivelul conștiinței colective a întregii umanități. Accesând un arhetip practic ne conectăm cu toate credințele, exemplificările, experiențele trăite de umanitate în corelație cu arhetipul respectiv. Arhetipul Mamei, Eroului, Salvatorului, Justițiarului, Reginei, Sabotorului sau Victimei sunt doar câteva astfel de exemple. Arhetipurile pot fi privite ca niște roluri pe care alegem să le jucăm în viața noastră.
Arhetipurile au în sine un caracter neutru, însă modul în care accesăm aspectele lor pozitive sau negative le conferă atributul de arhetip bun sau arhetip rău.
Revenind, în cadrul jocului arhetipal, noi folosim principalele arhetipuri ale puterii personale. Aceste arhetipuri sunt număr de patru — Copilul, Victima, Sabotorul și Prostituata. Menirea acestora este de a ne ajuta să descoperim când și de ce alegem să ne privăm de propria putere personală în viața noastră de zi cu zi.
Arhetipul Copilului — responsabilitate
Arhetipul Copilului ne vorbește despre responsabilitate. Modul în care înțelegem să ne asumăm responsabilitatea față de propriile decizii, acțiuni, într-un final, de viața pe care o trăim, ne fac să baleiem între dependență și independență, între necunoaștere și cunoaștere.
Arhetipul Victimei — respect de sine
Cel de-al doilea arhetip, Victima, ne vorbește despre respectul de sine. Jucăm rolul de victimă de fiecare dată când ne desconsiderăm pe noi. Suntem victimă atunci când nu ne prețuim îndeajuns de mult. Atunci când alegem să ieșim din rolul de victimă ne regăsim încrederea și curajul de a acționa în direcția pe care ne-o dorim.
Arhetipul Sabotorului — alegere
Sabotorul, cel de-al treilea arhetipul ne vorbește despre alegere. Arhetipul Sabotorului este cel care vine și pune sub semnul întrebării propriile vise și dorințe. Avem încredere în ceea ce ne dorim? Alegem libertatea? Sau alegem să ne limităm din nou rămânând în zona noastră de confort?
Arhetipul Prostituatei — credință
Arhetipul Prostituatei ne vorbește despre credință. Mai exact, nivelul nostru de credință — în cine suntem, ce merităm, cât de puternici suntem, în divinitate și viața însăși, este cel care ne determină să vedem relațiile cu ceilalți ca pe un act de vâzare sau un act de dăruire. Manipulăm sau iubim? Ne vindem pe noi sau oferim din preaplinul nostru?
De ce puterea personală?
Puterea personală, în ciuda modului uzual în care folosim acest cuvânt, este legată de adevărata noastră natură. Ea este un atribut al Ființei, al spiritului care suntem și nicidecum al minții noastre. Astfel, alegerile privitoare la folosirea puterii personale devin o reflectare a propriei noastre autenticități.
Vrem să fim autentici? Vrem să ne trăim viața pe care ne-o dorim și să nu fim simpli actori în viețile altora? Vrem să ne descoperim potentialul și adevăratul scop al vieții noastre? Dacă da, atunci cu siguranță avem nevoie să înțelegem, să conștientizăm și să ne manifestăm puterea personală. Pentru aceasta, acele aspecte ale ființei noastre care trăiesc încă teama de a se exprima, au nevoie să fie văzute, acceptate și vindecate. Toatea acestea pot fi realizate cu ajutorul constelațiilor arhetipale.
Această teamă interioară sau frică, ne determină să alegem în mod inconștient să ne privăm de propria putere și să o proiectăm asupra celor din jur. Spunem atunci că ne pierdem puterea personală și devenim lipsiți de autenticitate. De fapt puterea nici nu se pierde, nici nu se reface, căci ea este un dat aflat în permanență în interiorul nostru. Aceste exprimări de piedut sau refăcut sunt doar reprezentări legate de modul în care alegem să ne manifestăm mai mult sau mai puțin puterea personală.
Dincolo de ego sunt EU! Deci, dincolo de ego găsim adevărul despre cine suntem și accesăm puterea de a crea în deplină armonie interioară și exterioară.
P.S. Pe toți cei interesați să-și exprime pe deplin puterea personală sau care vor să experimenteze această energie, îi invităm la atelierle de Constelații arhetipale – frica de a fi vulnerabil, susținute de Oana Silvia Filip. Acestea pot fi găsite în secțiunea Evenimente.
Discussion about this post