Rugăciunea Sfintei Ana o înălțăm atunci când sufletul nostru are nevoie de alinare, de sprijin și compasiune. Este o rugăciune pe care orice femeie, orice mamă, o poate înălța cu smerenie Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, cea a cărui nume (în limba ebraică Hannah) înseamnă „Iahve a avut milă“, sau „Iahve s-a îndurat“. Sfânta Ana este socotită ocrotitoare a copiilor şi maternității, căci ea a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post.
În fiecare an, pe 9 septembrie, a doua zi praznicul Naşterii Maicii Domnului, creștinii îi prăznuiesc pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria. În această zi sunt sărbătoriți cu bucurie toate femeile care poartă numele Ana, Aneta, Anca, Mariana, Ana-Maria, Anişoara, Anica, Anita, Anuţa, Ani sau Anuca.
Înainte de a citi rugăciunea, poți să-i trimiți Sfintei Ana o ofrandă de lumină și să-i dedici trandafiri roz.
Rugăciunea Sfintei Ana
Într-un moment de durere, Sfântă Ana, mamă a Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranța că mă vei ajută și cu inimă plină de venerație.
Tu ești o făptură preiubită de credincioși, și mai ales de femei, pentru că, datorită sfințeniei vieții tale ai fost aleasă de Dumnezeu să fii vrednică, să fii mamă Sfintei Fecioare Măria, care este binecuvântată între toate femeile și Născătoare de Dumnezeu.
Plini de încredere și de venerație pentru minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă Sfantă Ană, să binevoiești a mă primi în grupul celor pe care-i ocrotești în mod deosebit.
Ia-mă sub puternică ta pază și dobândește-mi de la Dumnezeu harul să pot avea o căsnicie fericită, până la adânci bătraneți, să am copii și să mă aperi de necazul nerodirii.
Ajută-mă să mă bucur de acele virtuți cu care tu ai fost înzestrată din plin. Ajută-mă să-mi recunosc greșelile, să le plâng cu amar, să am o iubire înflăcărată față de Iisus și de Maria și să pot fi de folos semenilor necăjiți din preajmă mea. Vreau să pot dărui și eu săracilor, așa cum ai făcut tu și blândul Ioachim, soțul tău.
Ferește-mă în viață Prea Sfântă Ana de orice primejdie trupească și sufletească și fii lângă mine în clipele de boală, de necaz și de primejdie, până la sfârșitul vieții mele. Cu ajutorul tău vreau să ajung la cer, unde s-o pot lăuda împreună cu tine, pe Fecioara Maria, fiica ta.
Discussion about this post